Bombardamentul a început în dimineața următoare sosirii lui Vadym Lietunov pe linia frontului. A continuat șase sau șapte ore în fiecare zi. Rușii atacau adăpostul în care se afla cu drone kamikaze și mortiere. După fiecare atac, Lietunov și un alt soldat ucrainean, Sasha, reparau pagubele: stingeau incendiile cu sticle de urină și împingeau sacii umpluți cu lut înapoi la loc. „Inamicul știa că suntem acolo. Încerca să ne omoare”, povestește el, potrivit The Guardian.
La sfârșitul lunii februarie, operatorii ruși de drone au încercat o nouă tactică. Au trimis o dronă Molniya care transporta o mină antitanc. Aceasta a explodat lângă intrare, lovindu-i puternic pe cei doi soldați. Au urmat mai multe atacuri similare, până când Lietunov a auzit un zumzet amenințător. De data aceasta, o mină a căzut direct peste adăpostul lor. „M-am uitat în sus și nu mai aveam acoperiș. Au aruncat totul în aer”, își amintește el.
Explozia i-a smuls picioarele lui Sasha. „Am leșinat când am văzut”, povestește el. Lietunov și-a dat seama că o a doua dronă îi va ucide în curând pe amândoi. A încercat să-l scoată pe Sasha, dar a realizat că era mort, asa că a ieșit la suprafață. Cu adrenalina la maxim, având doar o pereche de șosete în picioare, a început să alerge spre pozițiile altor soldați ucraineni. A continuat și a zărit o fortificație printre copaci. O pătură acoperea o ușă.
”Nu ești de-al nostru, nu-i așa? Te rog, nu mă omorî”
„Am început să strig. Am crezut că sunt ai mei înăuntru. Apoi am auzit un foșnet. Am intrat și am văzut un tip în uniformă țintind spre mine cu o pușcă automată”, a spus el. „I-am spus din ce brigadă sunt și că am fost bombardat. Tipul a zis: Intră. Am intrat. Apoi i-am auzit accentul. Era rus”, a spus Lietunov. „I-am spus: Nu ești de-al nostru, nu-i așa? Te rog, nu mă omorî.”
În următoarele două săptămâni s-a desfășurat, în subteran, o poveste aproape ireală de supraviețuire, pe măsură ce cei doi soldați au ajuns să se cunoască. Rușii și ucrainenii rareori ajung să vorbească în acest război lung și dur. Pe măsură ce dronele lovesc de la distanță, contactul direct este tot mai rar, iar exploziile provoacă cele mai multe victime.
”Nu te voi împușca”
Soldatul rus, Nikita, i-a ordonat lui Lietunov să intre într-o mică cameră subterană, spunându-i: „Ești neînarmat. Nu te voi împușca.” I-a arătat o cruce creștină făcută din două scânduri, pe care scria „salvează și protejează”. A spus că îl va elibera dimineața. Nu a făcut-o. Lietunov se aștepta în orice moment la un glonț.
Ucraineanul, caporal în vârstă de 34 de ani din Odesa, și-a dat seama că singura șansă era să-l manipuleze. Citise psihologie în adolescență, iar Nikita, a descoperit el, era dependent de droguri și fost infractor, eliberat din închisoare pentru a lupta. Fugise de pe front, fusese capturat și trimis înapoi. Comandantul lui, un cecen, îi dădea ordine prin radio.
Nikita l-a pus să se dezbrace și i-a percheziționat hainele, căutând droguri sau dispozitive GPS, crezând propaganda Kremlinului despre soldații ucraineni.
Terci, gem și o sticlă de apă
Insista că armata rusă este cea mai bună din lume, dar în realitate îi era frig, foame și era singur. O dată pe zi, o dronă Mavic arunca rații minime de hrană: terci, gem și puțină apă.
Avea schimbări bruște de dispoziție. „Se transforma într-un maniac, îmi punea pistolul la frunte și spunea: Te omor acum”, își amintește Lietunov. „Mă rugam… apoi tăcere. Îl auzeam cum lasă arma. Își schimba decizia într-o secundă.”
Lietunov a decis să joace rolul celui slab. „Am văzut că nu era foarte inteligent, dar l-am făcut să creadă că eu sunt mai prost”, a spus el. Deși ar fi putut încerca să fugă, nu a făcut-o, pentru a-i câștiga încrederea. Situația lui s-a agravat când un deget de la picior i s-a înnegrit din cauza cangrenei. I-a cerut lui Nikita să-l împuște afară, pentru ca trupul să-i fie găsit. Rusul a refuzat, de teamă să iasă.
Condiții bune pentru prizonierii de război
Între timp, brigada lui Lietunov credea că este mort. Comandantul i-a spus mamei sale că este „95% sigur” că nu va mai reveni. Femeia a leșinat. Soția lui, însă, era convinsă că trăiește și îi trimitea mesaje.
În adăpost, Nikita îi dădea zilnic o bucată de ciocolată și puțină apă. Se plângea constant de lipsuri și de condițiile grele. La un moment dat a spus: „Poate ar trebui să mă predau ție?”. Lietunov i-a răspuns că nu e nevoie, dar i-a descris condițiile bune pentru prizonieri.
Au rămas fără apă, iar într-o dimineață au ieșit împreună. O dronă ucraineană zbura deasupra. Lietunov a agățat un semn cu indicativul lui și a strigat că este ucrainean. Inițial, ai lui au crezut că sunt ruși și au trimis o dronă de atac. Abia după verificări au realizat cine este.
„A fost un miracol. O șansă dintr-un milion”
O altă dronă a aruncat un radio. Lietunov a vorbit cu ai lui și a cerut mâncare și apă. A primit provizii și i-a dat lui Nikita partea lui, pentru a-l calma. Între timp, rușii au trimis o capcană explozivă pe care Nikita trebuia să o plaseze.
Până în ultimul moment, Lietunov nu știa dacă rusul se va preda sau îl va ucide. Într-o zi cu ceață, un vehicul blindat ucrainean a apărut. Cei doi au urcat în el. „Nu am crezut până în ultima clipă că voi scăpa”, a spus el.
Nikita s-a predat în cele din urmă și și-a distrus telefonul. La bază, camarazii lui Lietunov l-au întâmpinat uimiți. El a insistat ca rusul să fie tratat corect.
Ulterior, Nikita a fost preluat de serviciul de securitate ucrainean și probabil va fi schimbat. Lietunov, care a pierdut un deget de la picior, se recuperează acum după ce s-a întors la familia sa.
„A fost un miracol. O șansă dintr-un milion. Am fost prizonier, dar am ieșit de acolo cu un prizonier. Este ceva rar”, a spus el.
