Alexei și Lilea Moleșteanu au pornit în lumea antreprenoriatului în anul 2023, când au deschis prima cafenea 5 to go în Năvodari, potrivit Ziarul Financiar. Fără experiență anterioară în HoReCa, cei doi au vândut o casă din satul Lumina pentru a obține fondurile necesare primei investiții, de aproximativ 30.000 de euro.
După prima unitate din Năvodari, cuplul a extins rețeaua cu o a doua cafenea în același oraș și cu o a treia în localitatea Valul lui Traian. Investiția totală în cele trei locații se ridică la circa 70.000 - 80.000 de euro, iar în prezent afacerea generează aproape 500.000 de euro.
„La început n-am intrat în afaceri cu gândul direct la 5 to go. Ne doream să începem viaţa de antreprenori, tot jonglam între diferite domenii. Am căutat o perioadă bună francize, neavând experienţă absolut deloc în HoReCa, nici ca angajat măcar”, a declarat Alexei Moleșteanu, citat de Ziarul Financiar.
Gestionarea celor trei cafenele este împărțită între cei doi soți. Alexei se ocupă de partea financiară, de facturi și plăți, în timp ce Lilea coordonează activitatea operațională din locații, relația cu clienții și gestionarea stocurilor.




