Primăria Municipiului București (PMB) a oferit clarificări după ce 65 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din cartierul Drumul Taberei, unde a apărut o fisură extinsă, informează Economica.net și Profit.ro. Potrivit autorităților locale, crăpătura de la blocul OD3 nu este nouă și are o lungime de cinci centimetri, fiind depistată încă de la prima expertiză din 2017, între scările 1 și 2.
Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) a precizat că problema nu provine de la calitatea construcției, ci de la scurgerile de la canalizarea imobilului, care trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba despre o proprietate privată. Totuși, datele Profit.ro indică faptul că fisura a devenit mai accentuată în ultimele zile.
Imobilul a fost expertizat în 2017 și din nou în 2020. AMCCRS a finalizat documentația pentru consolidare în 2021, iar costurile estimate la 44,59 milioane de lei urmau să fie acoperite prin PNRR. Proiectul a fost aprobat de Consiliul General în iunie 2021, însă locatarii ar fi refuzat intervenția pe motiv că soluția era prea invazivă și ar fi presupus mutarea din locuințe.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), Irinel Precup, a declarat că toate cele 65 de persoane prezente în clădire au fost evacuate de urgență, iar utilitățile au fost oprite temporar. Alarma a fost dată sâmbătă prin apel 112 de un locatar care a observat crăpătura extinsă de la nivelul etajului 5 până la etajul 8.




