FCSB și-a creionat în mare parte primul 11 după venirea lui Laurențiu Reghecampf, iar în ultimele două partide mijlocul terenului a fost acoperit de Karlo Muhar și Risto Radunovic, acesta din urmă fiind reprofilat din fundaș stânga la închidere, informează DigiSport.
Fostul mijlocaș Florin Lovin a analizat situația echipei și a vorbit despre cei doi jucători, despre care spune că sunt fotbaliști de valoare care au demonstrat în campionatul românesc. Totuși, Lovin l-a numit pe Juri Cisotti drept cel mai important om din lot. „Dacă ar fi să evidențiez un jucător de la FCSB, consider că singurul jucător indispensabil echipei în acest moment este Cisotti”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.
Pe de altă parte, atacantul Arnold Garita (31 de ani), sosit în vară sub formă de împrumut de la Shenzhen Juniors, nu va mai continua la FCSB din 2027. Jucătorul, care a marcat un singur gol în 9 meciuri și a suferit o accidentare cu Rapid ce îl va ține pe toamnă departe de teren, are contract valabil până în decembrie 2026. Gigi Becali a anunțat că nu îi va prelungi înțelegerea și că se vor face alte transferuri în iarnă. Pentru împrumutul vârfului, clubul a achitat o parte din salariu, respectiv 15.000 de euro pe lună.




