Gigi Becali (68 de ani) este extrem de dezamăgit de modul în care arată echipa FCSB, deși campioana a câștigat ultimele două meciuri, scor 1-0 cu Oțelul și 2-1 cu FC Voluntari. Omul de afaceri i-a criticat pe toți și a susținut că formația nu are valoare, informare preluată de DigiSport.

Patronul roș-albaștrilor a precizat că obiectivul echipei este să reziste până în iarnă la o distanță rezonabilă față de primele locuri. În perioada de mercato din iarnă, acesta intenționează să transfere cinci jucători și să se ocupe personal de selecția lor, fără a se mai baza pe sfaturile celor din club.

„O să facem față până în iarnă. Adică să rămânem așa, să nu se mărească distanța față de Dinamo, Craiova și Rapid. Adică să batem Rapid și să mai recuperăm, să fim la 7-8 puncte de primul loc după. În iarnă se va întâmpla nenorocirea. Aduc eu fotbaliști, nu mai las pe nimeni. Aduc 4-5 jucători!”, a declarat Gigi Becali, conform Fanatik.

Finanțatorul vizează întăriri pe mai multe posturi, dorind un închizător, un decar, un vârf, un atacant de bandă și un fundaș central. Totodată, Florinel Coman (29 de ani) se află pe lista FCSB pentru perioada de transferuri din iarnă, Gigi Becali purtând deja discuții cu jucătorul pentru a-l aduce fără sumă de transfer, în condițiile în care acesta negociază rezilierea contractului cu Al-Gharafa.