Guvernul Statelor Unite intenționează să finanțeze patru companii private din industria tehnologiei cu 389 de milioane de dolari, urmând să primească în schimb acțiuni minoritare, dar fără să preia controlul sau să aibă drept de vot, informează G4Media.
Departamentul american al Comerțului a anunțat că fondurile vor fi direcționate către dezvoltarea semiconductorilor, a tehnologiilor pentru energia nucleară și a centrelor de date pentru inteligență artificială. Companiile vizate sunt Helion, care ar urma să primească până la 175 de milioane de dolari, Commonwealth Fusion Systems, cu o finanțare de până la 85 de milioane de dolari, Vertical Semiconductor, cu 73 de milioane de dolari, și Sibelco, cu până la 56 de milioane de dolari.
Aceste investiții fac parte dintr-un program aprobat de Congresul SUA în 2022, care alocă 10 miliarde de dolari pentru cercetare și dezvoltare în industria semiconductorilor. Secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, a declarat că inițiativa are scopul de a dezvolta industria internă, de a securiza lanțurile de aprovizionare și de a crea locuri de muncă.
Prin preluarea acestor participații minoritare, statul american urmărește atât sprijinirea sectoarelor strategice, cât și obținerea unor câștiguri financiare pentru contribuabili. Administrația a recurs recent la măsuri similare, cum ar fi preluarea unei participații de 9,9% în compania Intel în schimbul unei finanțări substanțiale.




