Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că este normal să existe o implicare a președintelui PSD în guvernare, dat fiind că este un executiv format în mare parte din miniștri social-democrați, informează Digi24 și G4Media.
„E o altă chestiune ceea ce se întâmplă în Guvern, fiindcă acolo, seara, când se sting luminile, premierul e Luca Niculescu. El semnează. Este responsabilitatea lui, în primul rând, administrativă”, a explicat liderul UDMR, luni seară, în direct la Digi24.
Kelemen Hunor a adăugat că, deși există o responsabilitate politică a partidului și este de așteptat ca liderul PSD să aibă intervenții săptămânale legate de guvernare, momentul adevărului despre direcția executivului se va vedea odată cu pregătirea noului buget.
Referitor la natura executivului, întrebat dacă este vorba despre un cabinet al PSD sau al președintelui Nicușor Dan, liderul UDMR a precizat că din punct de vedere constituțional este Guvernul României, însă se observă că „este un guvern mai apropiat de domnul președinte Dan, așa cum și-a dorit domnul președinte”. De asemenea, acesta a reamintit că externele, apărarea și securitatea națională reprezintă un apanaj prezidențial cu o responsabilitate partajată conform Constituției.




