Oleg Ungureanu, fost consul general al României la Lyon, a fost numit luni, 26 octombrie, în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului Luca Niculescu, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului publicată în Monitorul Oficial, informează Adevărul și Știrile ProTV.

Numirea vine după ce, vineri, 23 octombrie, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Oleg Ungureanu a fost rechemat din calitatea de consul general și șef al Consulatului General al României la Lyon, funcție în care fusese numit în 2023 prin HG nr. 687/2023.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Agerpres și prelucrate de Adevărul, șeful Cancelariei premierului se va ocupa, printre altele, și de coordonarea programului SAFE.

Aceasta este a doua numire provenită din Ministerul Afacerilor Externe într-o funcție importantă în Executiv, după cea a Mihaelei-Ilincuța Ștefan-Simion, director de cabinet al premierului, relatează Știrile ProTV.