Ministerul Finanțelor a utilizat în primele zece luni din anul 2026 o nouă modalitate de finanțare prin plasamente private externe și interne, negociate direct pe baze bilaterale cu băncile, reușind să atragă cumulat peste 4 miliarde de euro, echivalent, informează Ziarul Financiar.
Metoda a fost adoptată în contextul înrăutățirii condițiilor de finanțare de pe piețele externe prin eurobonduri și al necesarului mare de finanțare. Prin obligațiuni externe în euro și dolari, statul a împrumutat până acum în 2026 echivalentul a 5 miliarde de euro, adică jumătate din ce și-a programat, comparativ cu peste 16 miliarde de euro luate prin eurobonduri în anul 2025.
În ultimul împrumut prin plasament privat extern din luna octombrie, în valoare de 250 de milioane de euro, a fost implicată banca Goldman Sachs, la o dobânda de 5,5%. Pe lista băncilor implicate în 2026 în astfel de plasamente se mai regăsesc Citibank Europe Plc și BNP Paribas.
„Ceea ce vedem este o abordare oportunistă a Ministerului Finanțelor, care este potrivită momentului actual. Este cea mai avantajoasă. Trebuie căutate costurile cele mai mici. În plus, mai este și o chestiune legată de diversificarea surselor de finanțare, adică să nu fim dependenți de o singură sursă, chiar dacă pare avantajoasă”, a declarat pentru Ziarul Financiar analistul economic Aurelian Dochia.
Resursele financiare sunt necesare pentru finanțarea deficitului bugetar, refinanțarea datoriei publice (care a depășit 60% din PIB), precum și pentru investiții în infrastructură, sectorul energetic și alte proiecte importante, precizează sursa citată.




