Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria ce permite relansarea unei scheme de granturi, suspendată anterior din cauza unor neînțelegeri cu fostul guvern de la Budapesta, informează G4Media. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a declarat pentru Reuters că decizia a fost posibilă după schimbarea executivului.
Eide, alături de omologii săi din Islanda și Liechtenstein, se va întâlni luni la Budapesta cu ministrul ungar de externe, Anita Orban, pentru a semna oficial acordul în valoare de 254,1 milioane de euro. Finanțarea face parte din mecanismul financiar al Spațiului Economic European și al Granturilor Norvegiene.
În perioada de finanțare 2014-2021 nu s-au efectuat plăți, deoarece nu s-a putut ajunge la un acord cu guvernul anterior, condus de Viktor Orban, privind desemnarea unui operator independent al fondurilor. Schimbarea guvernului, condus în prezent de Peter Magyar, a deblocat situația. Acordul actual vizează perioada 2021-2028, plățile putând fi efectuate până în aprilie 2031, iar Ungaria devine astfel al patrulea beneficiar dintre cele 15 state, după Polonia, România și Bulgaria.
Norvegia asigură 97% din finanțare, fondurile fiind destinate sprijinirii cooperării dintre organizațiile norvegiene și cele ungare în domenii precum democrația, statul de drept, libertatea presei, combaterea corupției și tranziția ecologică. Demersul survine după ce Comisia Europeană a decis să deblocheze 16,4 miliarde de euro fonduri UE pentru Ungaria, în urma reformelor promovate de noul guvern.




