Compania Sameday pregătește lansarea serviciului Rent-a-Box înainte de perioada Crăciunului, noul sistem urmând să fie disponibil direct din aplicația dedicată a operatorului. Opțiunea va permite clienților să rezerve un compartiment din rețeaua easybox pentru a depozita obiecte personale sau pentru a le preda direct unei alte persoane, fără a mai fi necesară intervenția unui curier sau deplasarea pachetului între localități, informează Economica.net.

„Practic, utilizatorul va putea lăsa un colet sau un obiect personal într-un locker și tot el sau altcineva îl va putea prelua. Totul fără curier, fără livrare, fără așteptare”, a explicat Elena Stoica, VP Marketing & Growth în cadrul Sameday. Printre scenariile vizate se numără lăsarea temporară a bagajelor, transmiterea de documente sau chei între membri ai familiei ori parteneri, dar și tranzacțiile realizate pe platformele de revânzare.

În cadrul demonstrației serviciului au fost prezentate trei intervale de timp orientative: 24 de ore pentru 4,90 de lei, 36 de ore pentru 8,90 de lei și până la 72 de ore pentru 12,90 de lei. Aceste tarife nu sunt încă definitive. De asemenea, interfața a inclus posibilitatea de a adăuga o asigurare opțională pe baza valorii declarate. Dacă bunurile nu sunt ridicate în perioada plătită, acestea vor fi transferate și păstrate timp de trei luni într-un depozit propriu Sameday, a menționat reprezentanta companiei.

Totodată, potrivit Profit.ro, compania introduce și facilitatea Easy Access, concepută pentru alegerea sertarului de livrare în funcție de dimensiunile coletului.

Rețeaua a depășit 7.000 de lockere în România

Rețeaua easybox cuprinde în prezent peste 7.000 de unități și circa 500.000 de sertare, ceea ce reprezintă o creștere de 31% comparativ cu anul precedent. Infrastructura acoperă 304 din cele 320 de orașe din țară, alături de peste 500 de comune și mai mult de 150 de sate.

Lucian Baltaru, CEO-ul Sameday, a subliniat că atenția se îndreaptă atât către extinderea în mediul rural pentru susținerea comerțului online, cât și spre suplimentarea capacității în marile centre urbane. În București, unde distanța medie până la cel mai apropiat locker este de aproximativ patru minute de mers pe jos, prioritare sunt unitățile de dimensiuni mari, unele ajungând deja la 20-30 de coloane și aproape 250 de sertare.