Un deținut în vârstă de 33 de ani, încarcerat la Penitenciarul din Drobeta-Turnu Severin, a fost implicat într-o rețea de trafic de droguri coordonată chiar din spatele gratiilor, potrivit procurorilor DIICOT, informează ProTV. Individul și-a învățat soția, în vârstă de 25 de ani, să impregneze droguri sintetice pe coli de hârtie.

Sub pretextul unor mesaje de dragoste, femeia expedia periodic scrisorile către penitenciar. Anchetatorii au intrat la suspiciuni în luna ianuarie, observând o frecvență neobișnuit de mare a epistolelor de amor primite de deținut. Oamenii legii au descoperit ulterior că bărbatul a dat unui alt deținut o bucată din hârtia impregnată.

În urma perchezițiilor efectuate în mai multe celule, autoritățile au recuperat mai multe coli de hârtie suspecte. Atât soțul, cât și soția au primit mandate de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc. În același dosar, o tânără de 21 de ani bănuită că i-ar fi ajutat să procure hârtia specială este cercetată sub control judiciar, precizează sursa citată.