Arbitra româncă Ionela Alina Peșu (36 de ani) a fost delegată de FIFA la centru pentru partida din faza principală a Ligii Campionilor la fotbal feminin dintre Manchester City și PSG, informează DigiSport.

Din brigada 100% românească mai fac parte asistenții Daniela Constantinescu, Bianca Florea și al patrulea oficial Roxana Recorean. În camera VAR se vor afla Radu Petrescu și Cristina Trandafir.

Partida din etapa a treia a fazei principale din UEFA Women’s Champions League se va disputa joi, 29 octombrie, cu începere de la ora 22:00. După primele două runde, Manchester City ocupă locul 11 din 18, cu 2 puncte, în timp ce PSG se află pe poziția a treia, cu 4 puncte, potrivit news.ro.