Ambasada Rusiei la București a publicat un comunicat în care susține că partea română a acuzat „fără temei” Moscova de organizarea incendiului izbucnit la 14 septembrie la întreprinderea de armament Carfil din Brașov, informează Digi24. Ambasadorul rus Vladimir Lipaev a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, ocazie cu care a respins acuzațiile și a negat orice implicare a Rusiei în acte de sabotaj pe teritoriul României sau al altor state.
În aceeași zi, Euronews relata că capitala Ucrainei, Kiev, a fost atacasată de două valuri de rachete balistice în noaptea de luni spre marți, 27 octombrie. O femeie de 46 de ani a fost ucisă, iar alte 14 persoane au fost rănite în urma atacurilor care au vizat zone rezidențiale, facilități medicale și cămine studențești din apropierea stației de metrou Lisova.
Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, citat de Euronews, Rusia a lansat 16 rachete balistice și peste 280 de drone asupra a 11 regiuni din Ucraina, vizând infrastructura energetică și logistică. În plus, podul Pivdennyi din Kiev a fost avariat, afectând circulația metroului peste Nipru, iar doi câini au fost salvați dintre dărâmături după ce proprietarii acestora și-au pierdut viața.




