Casa de brokeraj BRK Financial Group a identificat, pe 30 octombrie, o problemă de securitate informatică la nivelul MyBRK, aplicație destinată deschiderii la distanță a conturilor de tranzacționare. Alerta a fost declanșată de sistemele interne de monitorizare, iar compania a izolat imediat platforma respectivă.
Verificările derulate până în acest moment nu indică vreo propagare către alte sisteme și nici către platforma de tranzacționare. De asemenea, nu au fost semnalate operațiuni neautorizate care să vizeze activele sau conturile clienților, informează Ziarul Financiar.
Pe durata în care serviciul MyBRK rămâne indisponibil, clienții pot deschide conturi prin intermediul sediilor, al agențiilor companiei sau prin agenții delegați. Reprezentanții societății au anunțat că au sesizat autoritățile competente și investighează circumstanțele alături de experți în securitate cibernetică, urmând să evalueze un eventual impact asupra datelor personale ale utilizatorilor și să îi contacteze direct dacă situația o va impune.
BRK Financial Group este singura casă de brokeraj listată la Bursa de Valori București, având o capitalizare de aproximativ 50 de milioane de lei. Titlurile companiei au consemnat o creștere de 94% în ultimul an și un avans de 50% în 2026.




