Lansarea Marketta Food Hall, cel mai amplu concept de food market din România, a fost reprogramată pentru începutul anului viitor, fără a fi specificată o dată exactă, conform unui comunicat de presă citat de Economica.net. Inițial, deschiderea fusese planificată pentru toamna acestui an, iar ulterior pentru sfârșitul anului.

Proiectul este amenajat într-o secțiune a fostei hale Ford din București, clădire istorică restaurată de dezvoltatorul One United Properties. Conceptul reunește peste 2.000 de locuri și va găzdui mai mult de 40 de operatori diferiți, cu zeci de restaurante care oferă produse premium, după modelul spațiilor similare din metropole precum New York, Londra sau Barcelona.

Operatorul Tomcat Hospitality a preluat spațiul printr-un contract de închiriere valabil pe o durată de 17 ani, începând din septembrie 2025. Valoarea totală a tranzacției atinge 40,14 milioane de euro fără TVA, ceea ce reprezintă un cost de aproximativ 55 de euro pe metru pătrat pe lună.

Compania devine astfel al doilea chiriaș confirmat în ansamblul fostei fabrici Ford. Primul este retailerul Auchan, care a vândut terenul către One United Properties în urmă cu doi ani și urmează să deschidă la rândul său un magazin în aceeași locație.