În piețele agroalimentare din Timișoara au fost amplasate containere speciale unde comercianții aruncă fructe și legume stricate, care sunt ulterior colectate și duse la o stație de biogaz pentru a deveni materie primă, informează Știrile ProTV. Săptămânal se adună peste 15 tone de pepeni, roșii sau ardei.

Resturile sunt introduse în rezervoare închise, fără oxigen, unde bacteriile descompun materia organică pentru a forma biogazul, care conține metan și alimentează un generator ce produce energie electrică și termică. O stație de biogaz produce într-o zi peste 20 de megawați de energie electrică, având însă o capacitate de trei ori mai mare.

„Valorifici resurse care până ieri plecau pe groapa de gunoi, reduci amprenta de metan în atmosferă și, mai mult de atât, ajuți sistemul național în acest context de a avea energie în bandă”, a declarat Leonard Gonciulea, directorul stației de biogaz. Autoritățile locale intenționează ca următorul pas să fie colectarea selectivă a deșeurilor vegetale și din restaurante, dar și de la populație.

O tehnologie asemănătoare este utilizată și de Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, care asigură energia electrică pentru jumătate din campusul studențesc folosind deșeurile și dejecțiile de la ferma proprie. Potrivit specialiștilor, în România există în prezent doar 20 de stații de biogaz, în timp ce în Germania funcționează aproape 10.000.