Taxele și impozitele locale nu pot fi majorate prin calculul la valoarea de piață începând cu data de 1 ianuarie 2027, potrivit declarațiilor făcute de primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3 CNN, informează Mediafax.
Edilul a explicat că, pentru a se putea aplica o astfel de metodă, este necesară finalizarea aplicației E-proprietate. Deși aceasta reprezintă un jalon în PNRR cu termen de implementare la 1 ianuarie 2027, primărița susține că aplicația nu va putea fi utilizată la timp, deoarece taxele locale trebuie aprobate de consiliile locale încă de la finalul anului 2026, multe localități punând deja în dezbatere publică taxele pentru 2027.
Totodată, Lia Olguța Vasilescu a criticat modul în care a fost negociat PNRR-ul de către guvernele anterioare, catalogând negocierile drept deficitare. Aceasta a menționat că se bazează și pe declarațiile ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, exprimate în timpul audierilor din Parlament, potrivit cărora noua formulă de calcul nu se va aplica în anul 2027.




