Inspectorii Curții de Conturi au identificat indicii privind comiterea unor fapte penale în cadrul Ministerului Muncii, în mandatele miniștrilor Simona Bucura Oprescu și Petre Florin Manole, arată o investigație G4Media. Deși auditorii au solicitat sesizarea organelor de urmărire penală, conducerea Curții de Conturi a decis pe 1 octombrie, prin votul majorității din plen, respingerea demersului.

Prejudicii din închirieri nelegale și structuri fără activitate

Raportul Curții de Conturi a consemnat patru nereguli majore, printre care închirierea nelegală și subevaluată a unor imobile publice prin casele de cultură ale studenților din București, Iași, Alba, Pitești și Complexul Tei. În total, veniturile estimate la peste 4 milioane de lei au fost reținute de instituții în loc să ajungă la bugetul de stat. La Complexul Sportiv Tei, un teren de peste 10.300 de metri pătrați a fost pus la dispoziția clubului privat al lui Adrian Mutu și a altor companii prin contracte mascate, fără licitație publică.

De asemenea, inspectorii au reclamat salarizarea unor conduceri din direcții județene inactive din Buzău, Prahova, Sibiu și Vâlcea, unde s-au achitat peste 273.000 de lei pentru directori executivi fără angajați în subordine și fără patrimoniu. Alte plăți nelegale de 1,3 milioane de lei au fost consemnate la direcțiile din Gorj și Dâmbovița prin calcularea eronată a salariilor și sporurilor.

Florin Manole acuză raportări eronate în PNRR

Tot legat de activitatea Ministerului Muncii, ministrul Florin Manole l-a acuzat pe fostul ministru Dragoș Pîslaru că a transmis Comisiei Europene date neconforme în dosarul dezinstituționalizării, provocând riscul unor corecții financiare în PNRR, informează Digi24.

Potrivit ministrului, în urma verificărilor au fost eliminate 478 de cazuri care includeau persoane decedate sau transferate în alte centre, cifra reală validată fiind de 3.498 de persoane dezinstituționalizate, sub ținta asumată inițial de 3.976.