Aproape 180.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene au în prezent contracte active de muncă în România, cei mai mulți fiind angajați în domenii precum construcții, fabrici, hoteluri și restaurante, informează Știrile ProTV. Cele mai multe solicitări de reîntregire a familiei vin din partea muncitorilor din Nepal, Sri Lanka, India, Turcia și China.
În primele nouă luni ale anului, la nivel național au fost depuse peste 2.000 de cereri de reîntregire a familiei. Printre cei care speră să își aducă apropiații în țară se numără și cetățeni din Pakistan, atrași de costurile de trai mai accesibile comparativ cu state precum Italia sau Germania.
Pentru a obține aprobarea, solicitantul trebuie să îndeplinească o serie de condiții stabilite de autorități. Printre acestea se numără dovada unor venituri legale suficiente pentru întreținerea membrilor familiei, dovada asigurării medicale, precum și prezentarea unui contract de închiriere legalizat sau a unui act de proprietate pentru o locuință corespunzătoare.




