Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descins, marți, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, unde au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară. Acțiunea face parte din operațiunea națională JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Dosarul penal vizează fapte comise în perioada 2024–2026, cercetările fiind deschise pentru delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și divulgarea de informații nedestinate publicității, informează News.ro și Mediafax.

Conform anchetatorilor, cadre medicale din cadrul unității spitalicești ar fi sustras fără drept medicamente cu regim special. Substanțele erau trecute fictiv în fișele pacienților care se prezentau la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), fără ca aceștia să primească tratamentul respectiv. Tratamentele ar fi fost scoase din circuit inclusiv pentru a crea aparența unui consum ridicat și a justifica astfel noi achiziții publice de la societăți agreate.

De asemenea, angajații vizați sunt bănuiți că ar fi întocmit pontaje fictive, consemnând prezența la muncă a unor colegi în zilele de repaus săptămânal. În baza acestor documente falsificate au fost plătite drepturi salariale necuvenite pentru activități profesionale care nu au fost efectuate în realitate.

Unitatea medicală din Botoșani a fost vizată de o amplă anchetă și în anul 2023, amintește Mediafax, când procurorii au derulat aproape 100 de percheziții la spital, la Consiliul Județean și la sediul PSD Botoșani, într-un dosar ce investiga fraudarea concursurilor de angajare desfășurate între anii 2018 și 2023.