Administrația americană condusă de Donald Trump susține reluarea rapidă a livrărilor de gaze naturale din Rusia către Europa prin intermediul rețelei de conducte din Ucraina, relatează The Wall Street Journal, citat de Digi24 și G4Media. Măsura este gândită ca parte a negocierilor menite să ducă la un armistițiu pe plan energetic înaintea iernii.
Inițiativa a fost discutată în luna septembrie la Moscova și Kiev de către trimișii americani Jared Kushner și Steve Witkoff. Conform planului, gazul ar urma să fie tranzacționat printr-un intermediar din Statele Unite pentru a ocoli sancțiunile europene, tranzacție ce ar oferi și oportunități comerciale investitorilor americani. Pentru a împiedica finanțarea efortului de război al Moscovei, oficialii de la Casa Albă au avansat ideea depunerii încasărilor într-un cont de tip escrow aflat sub o jurisdicție terță, în timp ce Ucraina ar beneficia de veniturile generate de taxele de tranzit.
Propunerea energetică este văzută de Washington ca un stimulent pentru Vladimir Putin în perspectiva unor negocieri trilaterale de pace planificate la jumătatea lunii noiembrie la Abu Dhabi, la care ar urma să participe reprezentanți ai SUA, Rusiei și Ucrainei. Până în prezent, Moscova a respins încercările americane de a ajunge la un astfel de acord, iar Kievul și-a reluat recent atacurile cu drone asupra unor rafinării rusești importante.
În Uniunea Europeană, planul este privit cu reticență majoră. Cadrul legislativ comunitar actual prevede renunțarea definitivă la gazele rusești până la finele anului 2027. Comisarul european pentru Energie, Dan Jørgensen, a susținut că interdicția ar trebui să devină permanentă, precizând că nu ar avea încredere în Rusia nici măcar în eventualitatea instaurării păcii.




