Elevul Teodor Moscalu a fost distins cu Bursa Gheorghe Lazăr, dedicată educației și mediului, în cadrul Galei Mediafax 35, eveniment care a marcat 35 de ani de la înființarea agenției de presă, informează Mediafax.
Actorul Șerban Pavlu, prezentatorul galei, a menționat că rezultatele obținute de tânăr în cercetare și în competițiile științifice au atras atenția unor universități prestigioase precum MIT și Harvard. Bursa i-a fost înmânată de Ana Maria Diaconescu, Events and Institutional Partnerships Director la One United Properties, companie care susține această inițiațivă.
Aflat în clasa a XII-a, Teodor Moscalu a declarat că intenționează să își continue studiile și activitatea de cercetare în Statele Unite, motivând că acolo fondurile pentru cercetare sunt mai mari, iar proiectele complexe sunt puternic încurajate.
Pasiunea tânărului pentru chimie s-a materializat în proiecte premiate la nivel național și internațional, printre care se numără cercetările privind materialul MOF-5, utilizat în captarea substanțelor poluante. În 2026, el a obținut distincții la International Chemistry Competition și International Student Chemistry Olympiad.




