Evaluarea randamentului unui depozit bancar sau al titlurilor de stat exclusiv prin raportare la rata inflației este un demers incomplet, deși rămâne un reper util pentru măsurarea puterii de cumpărare, arată o analiză publicată de HotNews.
Un prim element vizează diferența dintre indicele general al prețurilor și situația fiecărei gospodării în parte. Coșul de consum diferă de la o familie la alta în funcție de stilul de viață, priorități sau destinația banilor puși deoparte, cum ar fi renovarea unei locuințe. Totuși, Institutul Național de Statistică (INS) colectează lunar aproximativ 150.000 de prețuri pentru a calcula rata inflației din România, iar inflația personală poate fi atât mai ridicată, cât și mai scăzută decât reperul statistic oficial.
Importanța lichidității și a fondului de rezervă
Un alt aspect esențial este rolul lichidității. Păstrarea banilor în instrumente cu randament real negativ poate fi un cost acceptabil dacă fondurile rămân accesibile în situații de criză. De exemplu, într-un scenariu ipotetic cu o dobândă netă de 5% și o inflație de 8%, randamentul real anual este de aproximativ −2,8%. Cu toate acestea, deținerea unor resurse rapide protejează împotriva creditelor bancare costisitoare și previne pierderea unor oportunități.
În concluzie, decizia de a economisi trebuie separată de instrumentul ales pentru păstrarea capitalului. Faptul că un depozit nu depășește inflația impune căutarea și evaluarea unor alternative adaptate riscului, nu cheltuirea nejustificată a fondurilor. În același timp, nevoia de lichiditate nu justifică blocarea pe termen lung a tuturor economiilor în produse cu randament real negativ, fondul de urgență având un rol diferit față de investițiile pentru obiective îndepărtate.
